Anul 2015 pentru parlamentari: Ridicări de imunitate, voturi controversate și dispute pe legi

Anul 2015 pentru parlamentari: Ridicări de imunitate, voturi controversate și dispute pe legi
Publicat: 27/12/2015, 13:17

Anul 2015 a debutat cu promisiunea partidelor și a aleșilor că nu vor mai sta în calea justiției, după protestele și solicitările românilor din timpul alegerilor prezidențiale din 2014. Primul test a fost dat la votul privind ridicarea imunității Elenei Udrea, unde deputații au votat și aprobat șase solicitări ale DNA. Două luni mai târziu, însă, și-au salvat din nou un coleg, urmând un șir de voturi controversate pentru politicieni importanți din România, în frunte cu premierul de atunci, Victor Ponta.

Voturile controversate pentru ridicarea imunității parlamentarilor

Parlamentul a fost chemat să voteze asupra ridicării imunității a nouă deputați și senatori: Victor Ponta (premier în exercițiu), Darius Vâlcov (ministru al Finanțelor), Dan Șova, Cătălin Teodorescu, Ioan Oltean, Ion Ochi, Theodor Nicolescu, Varujan Vosganian și Elena Udrea. Dan Șova a ajuns chiar de trei ori în fața colegilor, în timp ce Elena Udrea de două ori, pentru astfel de voturi, fiind și cazuri marcate de controverse.

Astfel, procurorii au cerut în cazul lui Dan Șova arestarea preventivă în dosarul Turceni-Rovinari, unde este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta, votul fiind programat pentru 25 martie. În plenul Senatului de atunci, Șova a fost salvat de colegi, după ce au fost exprimate 151 de voturi, dintre care 79 „pentru”, 67 „împotrivă” și cinci au fost anulate. Conducerea Senatului a anunțat atunci că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi „pentru”, respectiv 85, astfel încât solicitarea DNA nu poate fi încuviințată, președintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, invocand regulamentul și ignorând Constituția care spune că hotărârile se adoptă cu majoritatea celor prezenți, în condițiile de cvorum.

Acest vot a declanșat un scandal în Parlament, liberalii făcând trimitere la Constituție și afirmând că votul este valid atâta timp cât au fost mai multe voturi „pentru” decât cele „împotrivă”. PNL a vrut să conteste votul la Curtea Constituțională, însă aveau nevoie ca hotărârea Senatului să fie publicată în Monitorul Oficial, ca pas procedural necesar. Călin Popescu Tăriceanu a refuzat în primă fază să publice hotărârea, spunând că este un simplu act al Parlamentului, care nu necesită publicare. Pe 8 aprilie, CCR a obligat Senatul să publice această hotărâre, lucru care s-a întâmplat abia pe 22 aprilie. În acel moment, liberalii au contestat la Curtea Constituțională hotărârea prin care Dan Șova a scăpat de arestarea preventivă. Pe 6 mai, Curtea a decis că hotărârea a fost neconstituțională prin modul în care senatorii s-au raportat la condițiile privind întrunirea majorității.

Decizia Curții nu a limpezit apele, liberalii solicitând ca hotărârea și votul inițial să fie automat considerate ca fiind în favoarea arestării preventive a lui Șova, însă conducerea Senatului a pasat responsabilitatea unei decizii către Comisia juridică, aceasta luând decizia reluării votului. În cele din urmă, pe 2 iunie, senatorii au dat un nou vot, însă și de data aceasta Dan Șova a fost salvat de la arestarea preventivă, cu 66 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”. Liberalii au contestat din nou votul la CCR, considerând că era neconstituțională revotarea, însă judecătorii Curții au respins sesizarea.

Pe 3 decembrie, însă, Dan Șova a apărut pentru a treia oară în plenul Senatului pentru un vot privind arestarea sa preventiă, însă într-un nou dosar. De data aceasta, senatorii au încuviințat cererea DNA, cu o majoritate de 95 de voturi „pentru” și „30 împotrivă”.

Un alt caz controversat a fost cel al Elenei Udrea. Deputatul a ajuns de două ori în fața colegilor din cauza solicitărilor justiției, ambele ședințe de plen fiind marcate de controverse. În luna februarie, deputații au stat ore în șir să voteze cele șase solicitări împotriva fostului ministru: trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare și încă trei pentru arestare preventivă. Toate aceste solicitări au fost aprobate de plenul Camerei Deputaților.

La finalul anului, Elena Udrea a fost din nou pusă în fața solicitărilor justiției, în al treilea dosar deschis pe numele ei. De data aceasta, deputații au votat împotriva arestării preventive, permițând doar reținerea. A fost însă un vot cu probleme, având în vedere că reprezentanții Camerei Deputaților au descoperit, după ședința de plen, că lipsesc 22 de perechi de bile albe și negre. Situația inedită a trebuit să fie rezolvată urgent, având în vedere faptul că urma un vot foarte important în Parlament – cel pentru învestirea Guvernului Cioloș. Camera Deputaților a achiziționat astfel un set nou de bile, fără să descopere și ce s-a întâmplat cu cele 22 de perechi de bile care au dispărut.

Un caz special a fost cel al fostului premier Victor Ponta. Pe 5 iunie, acesta a ajuns în fața procurorilor DNA, fiind urmărit penal în dosarul „Turceni-Rovinari” pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat. Procurorii l-au acuzat însă pe Victor Ponta și de conflict de interese, în calitate de prim-ministru, fiind necesar astfel un vot în Parlament pentru urmărirea sa penală. Deputații s-au împotrivit, însă. Din cei 387 de deputați, 351 au participat la plenul Camerei din 9 iunie, doar 120 votând „pentru” urmărirea penală a lui Ponta, în timp ce 231 s-au împotrivit.

Pe parcursul anului, au mai fost salvați de Parlament deputatul PSD Ion Ochi (care ulterior a demisionat din calitatea de deputat), senatorul PNL Varujan Vosganian (trecut ulterior la ALDE) și deputatul PNL Cătălin Teodorescu.

În cazul altor trei parlamentari, solicitările justiției au fost aprobate. Este vorba despre fostul ministru și senator PSD Darius Vâlcov și deputații PNL Ioan Oltean și Theodor Nicolescu.

Mirul, acatistul și experiența arestului preventiv

Aceste voturi au provocat și momente inedite în Parlament. De la tribuna Camerei Deputaților și a Senatului, parlamentarii s-au rugat de colegi să îi salveze, le-au atras atenția că oricând pot ajunge în locul lor, aproape de o arestare preventivă, sau au apelat la convingerile religioase ale celor care urmau să le decidă soarta.

Dan Șova a fost în mijlocul unui astfel de episod, atunci când a fost uns cu mir de o colegă senatoare chiar înainte de primul vot privind arestarea sa preventivă. Florentina Jipa l-a dat pe Șova cu mir pe încheieturile mâinilor, pe frunte și pe cap. Întrebat despre gestul colegei sale de partid, Florentina Jipa, Șova a spus că a fost un gest prietenesc, foarte frumos. „Sper să fie de bună vestire”, a mai adăugat el (primul vot în cazul solicitărilor DNA a coincis cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri).

Scăpat de două ori de la arestarea preventivă, la cel de-al treilea vot, prin care solicitările justiției au fost aprobate, Dan Șova a părăsit Senatul în lacrimi. Șova a ieșit din sala de plen imediat după anunțarea votului, vizibil marcat de veste. El a părăsit clădirea Parlamentului urmat de jurnaliști, dar a refuzat să facă vreun comentariu. Senatorul a fost pe punctul de a izbucni în lacrimi, ștergându-se la ochi de câteva ori.

Printr-un episod similar a trecut și liberalul de atunci Varujan Vosganian. În februarie, Vosganian aștepta rezultatul votului în cazul său cu mir și acatist, presa întrebându-l la final dacă a lăcrimat în plen, așa cum fusese surprins de camerele de filmat. „Ochii mei sunt așa, umbroși și melancolici, de felul lor”, a răspuns Vosganian.

Elena Udrea a mers, în discursul său, pe o altă abordare, atrăgându-le atenția colegilor că ar putea ajunge oricând în locul ei: „Elena Udrea este pusă la stâlpul infamiei. Fragilizează democrația ceea ce se întâmplă azi. În locul meu puteau fi Crin Antonescu sau Victor Ponta dacă ar fi avut curajul să spună ce am spus eu”, afirma deputatul. Ulterior, la alte solicitări ale justiției, Udrea a încercat să-i sensibilizeze pe colegi vorbindu-le și despre experiența sa din arestul preventiv, cu detalii privind percheziția corporală și condițiile insalubre din închisori.

Alții, precum deputații Ion Ochi și Ioan Oltean, au avut și ei discursuri meninte să-i sensibilizeze pe colegi.

„Doamnelor și domnilor deputați, nu credeam vreodată să ajung să fiu un obiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în fața Parlamentului, sa fii nevoit să te dezvinovățești atunci când ești nevinovat”, spunea deputatul PSD Ion Ochi.

„Se pune problema dacă un om poate fi arestat, umilit, dacă i se poate distruge cariera de-o viață în urma unui denunț mincinos care nu se coroborează cu nicio probă. Se pune problema dacă se impune arestarea mea preventivă”, le-a spus colegilor și Ioan Oltean.

A existat însă și un caz în care un parlamentar aflat în fața votului colegilor nu a încercat să apeleze la ajutorul acestora. Este vorba despre fostul senatorul PSD Darius Vâlcov, care a cerut direct un vot pentru ridicarea imunității: „Solicitarea mea este să dați un vot DA. Este o rugăminte în plus, fiind și ziua mea, de a nu mă pune în situația de a-mi da demisia din funcția de senator, pentru a veni în fața instanței”, a trasmis Vâlcov în plenul Senatului.

Tentative de modificare a Codului Penal

Un domeniu preferat al parlamentarilor a fost, în cursul anului 2015, Codul Penal. Senatorii și deputații au inițiat 24 de proiecte de modificare a acestuia (plus alte proiecte privind organizarea judiciară și a modului de funcționare a instanțelor), multe dintre ele fiind discutate departe de ochii presei. De altfel, acest subiect a provocat scandaluri și în trecut, precum episodul din 2013, cunoscut sub numele de „Marțea neagră”, când s-a încercat adoptarea, fără multe dezbateri și în spatele ușilor închise, a unor legi precum cea privind amnistia și grațierea, care a fost și temă de campanie în alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. Mai mult, parlamentarii au fost acuzați că au vrut să-și ofere o „superimunitate” în fața legii, pentru a scăpa de solicitările justiției.

Astfel, în cursul anului 2015, 10 deputați, dintre care nouă ai PSD și unul al minorităților, au depus în Senat un proiect de lege care îngreuna procedura arestării preventive, prin înlocuirea sintagmei de „suspiciuni rezonabile”, cu cea de „probe”/”indicii temeinice” în instrumentarea dosarelor și solicitărilor justiției. Mai mult, proiectul ar fi îngreunat obținerea denunțurilor, ar fi redus unele termene de prescripție și ar fi introdus o nouă infracțiune: „abuzul de putere al organelor judiciare”. Proiectul a fost depus în Senat în procedură de urgență, fără a se motiva, însă, necesitatea urgenței.

În septembrie, propunerea a fost respinsă de Senat și se află în acest moment în dezbaterea Camerei Deputaților care, de la primirea proiectului, nu a oferit un punct de vedere, deși termenul pentru depunerea unui raport din partea Comisiei juridice a fost depășit cu patru luni.

Mai mult, dintre cei inițiatori, patru sunt cercetați penal, trimiși în judecată sau chiar condamnați definitiv pentru diverse infracțiuni. Unul dintre acești zece inițiatori, social-democratul Marian Ghiveciu, a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, demisionând ulterior din Parlament, însă din rațiuni „politice”.

Un alt inițiator, Marius Manolache, care este finul lui Victor Ponta, a depus la rândul său un proiect privind modificarea funcționării justiției, prin care declararea apelului se putea face doar în favoarea inculpatului la ICCJ. Proiectul a fost respins definitiv de Parlament.

Un alt proiect controversat a fost cel al senatorului PSD Șerban Nicolae. Acesta dorea interzicerea arestului preventiv, cu excepția cazurilor în care persoanelor erau acuzate de infracțiuni cu violență. Ar fi scăpat astfel de cererile justiției toate persoanele acuzate de corupție, în care arestul preventiv era solicitat pentru a preveni distrugerea de probe. Proiectul se află în continuare în dezbaterea Parlamentului.

Șerban Nicolae a depus un amendament și la o altă lege privind modificarea Codului penal, prin care orice cetățean care dezvăluie informații din dosarele penale să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare, o propunere considerată o încercare de intimidare a presei.

Până în acest moment, majoritatea acestor propuneri de modificare a Codului Penal au fost fie respinse, fie lăsate „la sertar” în Parlament, cu termenele depășite, însă nedezbătute.

Dispute pe Codul Fiscal și Codul Silvic în Parlament

În cursul anului 2015, în Parlament au ajuns o serie de proiecte importante, unele provocând scandaluri între putere și opoziție: Codul silvic, Codul fiscal și legile electorale (practic au fost modificare toate legile electorale, mai puțin cea a alegerilor prezidențiale, și a fost introdus votul prin corespondență, într-o formă care a făcut obiectul unor controverse), în timp ce revizuirea Constituției sau reorganizarea administrativă au fost abandonate, deși au revenit adesea în discursul politic.

Astfel, modificări ample la Codul silvic au fost propuse în 2014, care prevedeau, printre altele, că din fondul forestier național vor fi scoase perdelele forestiere de protecție și pășunile. Mai mult, printre articolele prevăzute și care au stârnit dispute sunt și cele potrivit cărora un operatorul economic/grup de operatori economici nu poate achiziționa/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare și exploatate la nivel național, indiferent de forma de proprietate. Alte prevederi adoptate se referă la instituirea obligativității întocmirii amenajamentelor silvice pentru proprietățile de fond forestier mai mari de 10%.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis, în 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea și completarea Codului silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici și creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator. Iohannis a precizat că motivul retrimiterii legii pentru modificarea și completarea Codului silvic la Parlament se referă la faptul că „unele dintre intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici și să aibă un impact nedorit asupra mediului concurențial și, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”.

Retrimiterea legii spre reexaminare a provocat și un scandal între Klaus Iohannis și Victor Ponta, premierul de atunci acuzând un lobby din partea PNL. „Impresia mea personală este că Președintele a retrimis legea Codului Silvic Parlament pe baza unor informații pe care le-a primit de la niște „binevoitori” – în special liberali pe care îi vedeți zilele acestea luptându-se pentru niște interese strict private”, scria Ponta, în primăvara acestui ani.

Cererea de reexaminare pe Codul silvic a fost respinsă de Parlament, Iohannis promulgând-o astfel în forma inițială.

Și asupra Codului fiscal au existat ample dezbateri.

În luna iulie, președintele a solicitat Parlamentului reexaminarea acestui proiect. „Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare”, spunea președintele în cererea sa.

În urma reexaminării, au avut loc în Parlament dezbateri cu privire la noua formă, ajungându-se la un acord ce viza reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 și de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcții începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepția construcțiilor agricole – în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, și eliminarea supraaccizei la carburanți de la 1 ianuarie 2017. De asemenea, a fost reintrodusă în Codul fiscal prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora la 500 la sută a impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite, aceasta aplicându-se de la 1 ianuarie 2016.

„Sunt foarte mulțumit de modul cum a decurs dezbaterea publică, inclusiv între partide și votul final”, a spus Iohannis, după promulgarea formei reexaminate a Codului fiscal.

Vot prin corespondență, renunțarea la votul uninominal și primari aleși într-un singur tur

Anul 2015 a fost anul care a adus modificări ample sistemului electoral. A fost adoptat pachetul de legi electorale, precum cea privind alegerea Parlamentului, a aleșilor locali, dar și legea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale și cea privind formă a legii partidelor. Tot în 2015 a fost adoptată și Legea votului prin corespondență.

Aceste pachete de legi au fost inițiate în urma alegerilor prezidențiale din 2014. A fost înființată o Comisie de cod electoral, care a lucrat însă sporadic și a fost marcată de scandaluri între PNL și PSD. În septembrie, președintele Comisiei, liberalul Mihai Voicu, a demisionat din funcție, ca „protest” la tergiversarea discuțiilor asupra Legii votului prin corespondență.

Cu toate acestea, au fost aduse, în cursul anului, modificări importante la legislația electorală, deși unele dintre ele sunt contestate în acest moment. Astfel, noua lege privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale prevede că acestea vor fi decontate de la buget de competitorii care au trecut de pragul de 3% și vor fi permise și împrumuturile de la persoane fizice și juridice, însă în condiții de rambursare clar reglementate.

Noua lege a partidelor politice prevede posibilitatea înființării formațiunilor cu doar 3 membri și elimină criteriul teritorial. Legea privind alegerea aleșilor locali prevede menținerea un singur tur de scrutin pentru alegerea primarilor (în condițiile în care această prevedere a fost aplicată pentru prima oară la alegerile locale din 2012, după modificarea legislației de către majoritatea PDL din legislatura trecută). Deși au votat această formulă, liberalii au revenit în toamnă cu o nouă poziție, depunând un proiect care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, invocând argumentul reprezentativității și al legitimității primarului ales în acest fel.

În schimb, o modificare adusă legii alegerilor locale se referă la renunțarea la votul uninominal pentru președinții de consilii județene, aceștia urmând să fie aleși de majoritatea consilierilor, așa cum se întâmpla până în 2008.

Mai mult, a fost modificată și legea alegerilor parlamentare, care prevede reintroducerea votului pe liste, precum și un număr mai mic de parlamentari, prin schimbarea normelor de reprezentare. Numărul parlamentarilor va ajunge astfel, după alegerile din 2016, la 466: 308 deputați, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităților naționale și 6 parlamentari ai diasporei.

În toamna acestui an a fost adoptată, după multe întârzieri și scandaluri, și legea votului prin corespondență. Legea va fi aplicată în 2016, doar la alegerile parlamentare, neputând fi folosită și în cazul alegerilor locale, însă vor urma discuții cu privire la introducerea acestor prevederi și la alegerile prezidențiale din 2019. Ulterior adoptării, ea a fost atacată de UDMR la Curtea Constituțională, pe motiv că nu ar fi asigurat caracterul secret al votului, fapt ce a provocat riscul ca legea să nu poată intra în vigoare la timp. Curtea a respins însă contestația UDMR.

Pe de altă parte, în cursul anului 2015 parlamentarii au votat și o serie de privilegii, atât pentru ei, cât și pentru alte categorii. Au fost adoptate astfel legile privind pensiile speciale ale parlamentarilor, pensiile speciale ale aleșilor, dar și modificarea Statutului care prevede că senatorii și deputații nu vor mai primi mașini pentru deplasarea în teritoriu, ci o sumă fixă de bani, de 1.400 de lei, pe care o vor putea deconta pentru transport pe baza unei simple declarații pe proprie răspundere.

A fost adoptat și un amendament cuprins într-o Ordonanță de Urgență privind salarizarea personalului medical care asigura o creștere de 10% a veniturilor tuturor bugetarilor, cu condiția ca aceștia să nu mai fi beneficiat de alte majorări în cursul anului. Creșterea de 10% s-a aplicat inclusiv senatorilor și deputaților.

În Parlament a rămas restantă legea privind majorarea salariilor tuturor demnitarilor, amânată inițial pentru a fi cuprinsă în cadrul noii Legi a salarizării unitare. Cum această lege a fost, la rândul ei, amânată de Guvern, parlamentarii s-au pregătit să o rediscute separat, în Comisia de muncă a Camere Deputaților. Demersul a fost însă amânat, potrivit unor surse parlamentare, până la începutul anului viitor.

Finalul de an a fost marcat însă de legile privind pensiile speciale-legea pensiilor pentru parlamentari a fost deja promulgată, în timp ce legea pensiilor pentru aleșii locali, adoptată chiar în ultima ședință de plen a Senatului, a fost atacată de Guvern la Curtea Constituțională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...